Home

intre-femei_1_fullsize

 

Adrian Sângeorzan, Între femei, Ed. Curtea veche, 2013

 

Acum o să spuneți că am o obsesie cu medicii 🙂 Ei bine, da, și Adrian Sângeorzan este medic, medic ginecolog, practicând în prezent la Jamaica Hospital din New York. Dacă ați văzut „Decrețeii” lui Florin Iepan, îl știți: e medicul care povestește cum se făcea supravegherea femeilor în România lui Ceaușescu, nu cumva să rateze să nască vreun copil, și cum se petreceau tragediile avorturilor clandestine.

Adrian Sângeorzan a emigrat în Statele Unite imediat după revoluție și, după eforturi uriașe (doi ani de echivalare a studiilor, rezidențiatul luat de la capăt la 38 de ani și necesitatea acomodării într-un mediu profesional ale cărui detalii nu le cunoștea, chiar dacă era un foarte bun profesionist – de pildă, semnificația abrevierilor medicale americane) a devenit sau a redevenit medic ginecolog la New York. If you can make it there, you’ll make it anywhere, știți cum se spune… De atunci, a scris – în românește – câteva volume de poezie, unul de povestiri memorialistice (Între două lumi. Amintirile unui doctor de femei), două romane (Circul din fața casei, tot  pe baze autobiografice, sclipitor, cu un mare succes de critică la data apariției) și Vitali, al cărui erou e un adolescent din Rusia contemporană care emigrează în State.

Între femei ar fi, deci, al doilea volum de povestiri autobiografice al lui Adrian Sângeorzan. Doar că acesta are alte premise și alte concluzii decât primul. Între două lumi e povestea unei autoexilări, o carte de lămurire cu sine, de descărcat sufletul și de spus povestea, atât cea personală, cât și povestea unei generații. Între femei, deși e povestit tot la persoana I, tot prin prisma ochilor autorului, deși tot autobiografic, nu mai are în centru eul autorului. Poveștile de aici sunt poveștile pacientelor medicului Adrian Sângeorzan, românce, asiatice, rusoaice, sudamericance imigrante în America, povești care de care mai trăznită, mai uluitoare, pentru noi, muritorii de rând care nu vedem zilnic cum vin suflete pe lume. Mare parte din acțiuni se petrec în sala de operație, iar medicul Sângeorzan își tratează cititorul ca pe un adult, descriind tot felul de manevre chirurgicale în termeni de specialitate pe care îi și explicitează, ca într-un fel de Dr. House sau ce serial cu doctori o mai fi la modă acum.

Două scene:

După o naștere dificilă, asistată de pompieri, căci mama avea spre 250 de kilograme, echipa de medici se trezește peste câteva ore că aceiași pompieri aduc o adolescentă tot supraponderală, gravidă, fiica primei lăuze. Nici una, mamă și fiică, nu știuseră că sunt gravide.

„Am examinat-o cu greu pe acea fată care avea deja 4 cm dilatație și era clar într-o fază avansată a travaliului. Când i-am spus că o să nască, mi-a răspuns și ea ca și mama ei: Asta nu se poate!

      Nici n-a putut să nască până la urmă, deoarece copilul era într-o poziție proastă care a devenit incompatibilă cu nașterea pe jos. Când i-am explicat că va trebui să-i facem o cezariană n-a înțeles minic, dar a semnat consimțământul. Ca prin minune a apărut și tatăl copilului, un băiat de 16 ani , cu pantalonii căzuți, șapcă de baseball întoarsă și multe tatuaje care aveau să se înmulțească după acest eveniment. Era vecin cu fata și, aflând că va fi tată, țopăia de bucurie și își suna pe mobil toți prietenii din gașca din Brooklyn repetând fascinat:

–          O să fiu tată, băieți!”

 

Tot din cabinet:

„Domnișoara M. venise la doctor pentru cu totul altceva, și trebuie să recunosc că am uitat repede pentru ce. A acceptat destul de greu un examen al sânilor și doar după ce i-am spus că genele cancerului de sân puteau fi transmise ereditar. Mama ei suferise de așa ceva. Și-a dat jos sutienul cu foarte mari rezerve și abia după ce i-am văzut sânii am înțeles de ce. Amândoi erau plini de cicatrici bizare care se vindecaseră ciudat și care nu corespundeau în capul meu cu nimic din ce văzusem până atunci. Am întrebat-o automatm de unde atâtea cicatrici?

–          De la cuțit!

–          Adică bisturiu?

–          Nu, cuțit de bucătărie… Fostul meu iubit..!”

 

Încă două pasaje:

 „Timp de nouă luni am făcut parte dintr-un program de rezidență din Long Island (…) în care trebuia să lucrăm 110 ore pe săptămână. (…)

Eram atât de obosit, încât aveam tot felul de fantezii când suna ceasul dimineața. Mă gândeam de pildă că ar fi bine dacă m-ar lovi o mașină pe trecerea de pietoni, m-aș alege cu un ghips la picior și m-aș odihni și eu puțin. Dar prin campusul spitalului nu treceau decât mașina de tuns iarba și veverițele. Carmen, rezidenta din anul trei, o portoricană harnică și veșnic zâmbitoare, îmi spusese că avusese și ea visul cu ghipsul și că doar din anul doi a scăpat de el”. 

 

„În România, medicina era considerată un fel de artă și posibilele rezultate negative erau acceptate, în timp ce în America e considerată o știință exactă în care eșecurile aproape că nu intră în discuție. În periplul meu între aceste două lumi a trebuit să-mi schimb mentalitatea.”

 

În fond, și cartea asta (ca și bună parte din anterioarele cărți ale lui Adrian Sângeorzan) este despre acest „între două lumi”. E despre femei și feminitate, e despre miracolul nașterii și despre meseria meseriilor, medicina, dar, subtextul vorbește despre coliziunea celor două lumi: țara lui natală, în care nu exista educație sexuală și femeile își riscau viața pentru un avort, și noua lui țară, în care o femeie își face vaginoplastie în mod repetat pentru a se potrivi dimensiunilor reduse ale penisului iubitului cu treizeci de ani mai tânăr. Absurdul armatei în România comunistă și absurdul proceselor de malpraxis intentate fără motiv medicilor americani, doar-doar o ceda vreunul să facă o înțelegere financiar avantajoasă. România anilor 80 fără mâncare și America anilor 2000 populată de obezi. Femeile care dezvoltau gravidități false la începuturile sale ca medic și femeile care nu-și dau seama că sunt gravide din New York-ul lui de azi.

Altminteri, povestirile curg natural, simplu, fără farafâstâcuri stilistice. Bine construite, mâna de prozator exersat se cunoaște, dar aici miza e undeva dincolo de literar.

Adrian Sângeorzan e un storyteller. Unul de soi ales.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s