Marius Chivu avea perfectă dreptate cînd spunea, recenzînd Cerșetorul de cafea, că „scrisorile lui Emil Brumaru sunt o capodoperă”. Oricît de bine ai ști poezia lui Brumaru, oricît de mult i-ai iubi fluturii, rădaștele și melcii, mărarul, ienibaharul și căpșunile, fără scrisorile adunate în acest volum de 638 de pagini, imaginea despre poet, nu mai zic despre om, este incompletă. Starea lui de spirit aproape permanentă este, așa cum reiese de aici, îndrăgostirea, o îndrăgostire candidă, de hobbit inocent care iubește pasional oamenii, pisicile, plantele, străzile cu casele și gardurile lor, cărțile și personajele lor – despre care vorbește ca despre persoanele reale.
Destinatarii scrisorilor sunt Lucian Raicu, Leonid Dimov, Șerban Foarță, Radu Petrescu, Alex. Ștefănescu, Ilie Constantin și Florin Mugur, cărora le scrie frenetic, în diverse perioade, începînd de prin 1967 (lui Dimov) pînă în 1980 (lui Lucian Raicu), mereu dezamăgit de cît de rar i se răspunde, mai puțin în cazul lui Florin Mugur, cu care are corespondența cea mai îndelungată și cea mai caldă. De altfel, resorturile din spatele „bombardamentului” de scrisori sunt diferite. Lui Lucian Raicu, de pildă, singurul de la care nu așteaptă răspuns, îi mărturisește de ce îi scrie: „Te scoli dimineața, pe la șase, deschizi geamul, îți faci o cafea mare (…), iei o carte (…), respiri, sorbi, citești. Dar vrei să comunici cuiva plăcerea celor trei verbe matinale!” Și mai e ceva: „Scrisorile îmi dau și frisonul, tensiunea emisiunilor «în direct». Aici nu se mai poate corecta nimic.”
Scrisorile către Lucian Raicu sunt și cele mai literare din tot volumul. Lui, destinatar stimat și admirat, îi adresează Brumaru atît un jurnal de lectură sui generis, în special a lui Dostoievski, cît și, infinit de savuros, un „roman” al Dolhascăi, cu personaje insolite precum doctorița Celesta Tenzi, purtătoare de fustă de piele cu franjuri, ori profesorul Ciorăscu, cel care jonglează cu prețioasele – și singurele – ceșcuțe de cafea din porțelan din casa poetului, ca să nu mai vorbim de motanul Scămoșilă, care, injectat cu „extras de splină” de veterinarul Mihăiescu pentru c-ar fi fost cam delicat, începe „să ragă” și să devoreze de vii găinile gazdei.
Impresionant este cum își citește Brumaru contemporanii: empatic, atent, recunoscător, cu intuiții remarcabile. Citește, de pildă, Clipa cea repede a lui Sorin Tirel și-i scrie lui Raicu: „Îmi cîntă sufletul dulce-amar în timpul lecturii. Și am ajuns doar la pagina 127 mai am, mai am, sînt bucuros, îi mulțumesc din inimă, din toată inima, lui Sorin Titel”. Îi știe încă din manuscris poezia lui Dimov și-i declară: „tu, Dimov, faci ceva uluitor, aș spune că schimbi macazul unei întregi literaturi”. Exclamă copleșit: „Ce magistrală lecție e Teroarea bunului simț! Ce greu e să scrii cum o face el (Mircea Dinescu, n. m.)! Adică trăind fiecare rînd!” Și nu numai de cărți este vorba. Nu mai știu alt scriitor român care să fi scris despre un confrate cu atîta afecțiune cum scrie el despre Dinescu: „Era înalt, subțire, avea plete aproape blonde, părea uluit el însuși de poeziile pe care le spunea (…) se simțea «geniul», plutea în jurul lui ceva sfîșietor de gingaș, un fel de răsuflare a îngerilor păzitori, aburul ocrotitor al gărzii personale de serafi. (…) Doamne, mă gîndesc eu acum, eu am văzut poezia întruchipată într-un om!”
Față de prieteni, Brumaru face pasiuni devastatoare, le scrie să-i invite la Dolhasca, mereu avid de companie, iar cînd aceștia întîrzie, ca „Dimovii”, plusează: „Vă aștept la fiecare tren, de mîine!”. Lui Șerban Foarță îi declară: „Mi-e dor de tine, deși nici nu te-am cunoscut”. Și-apoi e pixul Parker, primit cadou de la Florin Mugur, care devine talisman și „pixul nostru”.
Oricît m-aș strădui, mi-e imposibil să cuprind aici bogăția de nuanțe afective din Cerșetorul de cafea. Revin la ce spuneam inițial: pentru admiratorii lui Emil Brumaru, scrisorile sunt lectură obligatorie.
Emil Brumaru, Opere III, Cerșetorul de cafea, Editura Polirom, Iași, 2012, Prefață de Livius Ciocîrlie
Apărut în Dilemateca, martie 2013, nr. 82
Luminița Corneanu 