Home

maini-cuminti-copilul-meu-autist_1_fullsize_0

Pentru cei mai mulți dintre noi, autismul nu reprezintă nimic. E doar un cuvânt care înseamnă „nenorocire”. Doar că nu e a noastră, e a altora. Uneori auzi despre o cunoștință sau de un prieten care are un copil autist, cineva spune Doamne ferește! și cu asta compasiunea s-a cam terminat.

Cartea Anei Dragu e o incursiune în lumea unei familii cu un copil autist, făcută cu sensibilitatea mamei care a crescut singură doi copii, dar și cu luciditatea specialistului care are a face zilnic cu copii cu tulburări de spectru autist.

Cum scrii totuși despre un copil autist, despre propriul tău copil autist? Aici este punctul forte al cărții. Ana Dragu nu ne povestește, cum ne-am aștepta, o tragedie, ci miracolul de zi cu zi al vieții lângă un copil „diferit”, pentru care lumea, oamenii din jur și chiar propriul său corp arată altfel decât pentru majoritatea dintre noi. Un copil care-i explică mamei de ce nu o poate privi în ochi: „Nu pot să mă uit la tine, că mă arzi la ochi, mama!”, care, învățat în sute de ore de terapie că la masă „trebuie să stea pe scaun, că nu trebuie să scape mâncarea din gură, că nu trebuie să plângă, că nu trebuie să-și pună mâinile la urechi și să fugă”, izbucnește în plâns în timp ce mănâncă „tacticos” ciorbă, explicând: „M-am murdărit pe părțile corpului, nu știu unde.” Copilul care face un scandal monstru la magazinul de pantofi, refuzând să fie descălțat pentru că pantofii ni-i scoatem acasă, în hol, nu la magazin, dar care stă ore în șir să facă desenul tridimensional al unei clădiri, sub ochii bunicului, arhitect, impresionat: „Ăsta n-are nici un autism. E arhitect, zicea, privind al 37-lea desen cu Catedrala Evanghelică desenat de un Sașa pus pe repeat, nervos că nu-i ies perfect contraforții”.

 

Sașa care e luat de mamă de la școală în hohote de plâns, pentru că învățătoarea nu știe că el nu pricepe metaforele și i-a spus să fie cuminte, „ușă de biserică să fii”, iar el nu poate fi ușă de biserică, îi explică mamei, deoarece e doar un copil, ei bine, același Sașa are auz absolut și progresează la pian mult mai repede decât sora lui mai mare, reușind repede să țină propriile lui recitaluri.

Mâini cuminți. Copilul meu autist e însă mai mult decât o poveste personală scrisă cu talent. Printre relatări despre viața de zi cu zi cu Sașa, Ana Dragu inserează articole științifice despre autism, interviuri cu specialiști, sfaturi profesionale despre cum să te comporți cu un copil autist, avertismente despre falsele leacuri pentru autism pe care le vând tot felul de șarlatani.

Într-o țară în care terapia pentru autism nu este susținută financiar de stat, rămânând în grija părinților – aceia care și-o pot permite –, într-o țară în care profesorii nu au nici un fel de pregătire pentru a lucra cu copii autiști, deși aceștia trebuie integrați în comunitate pentru a le da o șansă la o viață normală, cartea Anei Dragu reprezintă totodată un semnal de alarmă, dar și un sprijin pentru cei care au nevoie de el.

(Ana Dragu, Mâini cuminți. Copilul meu autist, Editura Polirom, 2015)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s