Home

codrescu_constanta

 

Miracol şi catastrofă, Andrei Codrescu în dialog cu Robert Lazu, Ed. Hartmann, 2005

 

Miracol şi catastrofă (Andrei Codrescu în dialog cu Robert Lazu, Ed. Hartmann, 2005) este mult mai mult decât un interviu-fluviu – de 220 de pagini – , este o carte la fel de captivantă ca un roman al lui Andrei Codrescu, plină de pasiunea cu care autorul îşi susţine convingerile în spaţiul public, fie el american sau românesc, un excurs prin lumea credinţelor, a miracolelor cotidiene, a visurilor iluminatoare, dar şi mai mult decât atât, a cărţilor. Hipiotul Andrei Codrescu, trecut prin experienţa marijuanei şi a LSD-ului, în răspăr cu toate ortodoxismele din lume, crezând mai mult decât în orice în liberul arbitru uman (pe care îl vede ca pe contribuţia noastră la dumnezeire), este în aşa măsură locuit de cărţile pe care le-a citit, de autorii care i-au constituit personalitatea umană şi artistică, încât practic nu există pagină din care să lipsească referinţa culturală. „La început a fost Walt Whitman”, începe, spre exemplu, pledoaria pentru poezie aşa cum o înţelege autorul, după care urmează o înşiruire de o jumătate de pagină de poeţi  americani, Ezra Pound, E.E.Cummings, obiectiviştii, Ginsberg, şcoala Beat, The New York School, The Black Mountain School. Numeroase referinţe la Blaga, Tristan Tzara (poeţii după care Codrescu şi-a numit fiii, Lucian şi Tristan), în alt loc o povestire despre întâlnirea cu Cioran la Paris, în 1978. Vechiul Testament, Noul Testament, yoga – omniprezente.

Mai puţin cunoscut publicului român ca eseist, deşi i s-au tradus trei volume, Domnul Teste în America şi alte momente realiste, 1993, Dispariţia lui „Afară”: un manifest al evadării, 1995, Gaura din steag, 1996, Andrei Codrescu a reintrat cu adevărat pe piaţa românească de carte cu romanele Contesa sângeroasă, 1997, Mesi@, cu două traduceri, 2000 şi 2006, şi Casanova în Boemia, 2005. Portretul scriitorului a fost completat cu latura sa poetică, prin traducerea volumului Era azi, prin ediţia bilingvă Alien Candor şi prin editarea poeziilor româneşti ale lui Andrei Codrescu, în volumul Instrumentul Negru: poezii 1965-1968. Pornind de la definiţia pe care o dă Codrescu vocaţiei sale („gazetar de revistă cerească”), descoperim la acesta o veritabilă filozofie a creaţiei, cu o maximă atenţie acordată efectului obţinut. Nimic mai departe de el decât ideea literaturii scrise pentru sine, din impulsuri intime şi dispreţuitoare de eventuala receptare:  „Scrisul este în întregime un act moral. Fără intenţia de a îmbunătăţi lucrurile, n-aş atinge tastatura. (…) Când am început să scriu aveam două motive: s-o fac pe mama să râdă (…) şi să-i fac pe oameni să se uite la mine şi la alţi copii ca la făpturile inteligente care eram. (…) De atunci, nu prea s-au schimbat motivele: sper că fac plăcere şi că dau un îndemn la blândeţe şi toleranţă”. De unde şi echilibrul (cu totul invidiabil pentru un european) între calitatea literară şi succesul de piaţă, echilibru benefic care vine dintr-o gândire sănătoasă de sorginte americană, însemnând şi un pic de pragmatism orientat altruist, în sensul deja amintit de a servi altora, de a plăcea.

Tot din ideea de a servi celorlalţi vin şi numeroasele critici ale lui Codrescu, critica religioasă, cea politică, critica socială şi a mentalităţilor (mai ales când e vorba de România). Evreul născut Andrei Codrescu se declară neaparţinând nici unei religii (nu ateu însă), visează la un „comunism primitiv fără miliţie”, este permanent ancorat în prezent şi priveşte lucrurile cu un realism care poate va părea unora dintre români lipsit de poezie (aşa cum e înţeleasă poezia la noi): „Au nevoie românii azi de Mioriţa? Este o poveste frumoasă, o poveste între poveşti, chiar folositoare în timpuri când pasivitatea istorică era drumul înţelept, dar astăzi, într-o societate în mişcare? Nu cred”.

Esenţialmenete critic (deşi atât de complex şi de bine scris că ţi-e greu, ca cititor, să te opreşti la un singur aspect ca fiind esenţial) este şi romanul Mesi@, a cărui geneză este discutată în dialogul online dintre Codrescu şi Robert Lazu pe parcursul a multe pagini – aproape un sfert din interviu – , astfel încât, din acest punct de vedere, Miracol şi catastrofă se constituie într-un nepreţuit ghid de lectură, un roman al scriiturii la fel de pasionant ca rezultatul însuşi. Pentru cine vede în Mesi@ o poveste debordând de imaginaţie este o reală surpriză să descopere că miezul ei este unul perfect real, cu ramificaţii la cel mai înalt nivel şi de dimensiuni planetare, pe care Codrescu nu se fereşte să le pună pe tapet: „Aceşti tele-evanghelişti şi evanghelişti cu mare audienţă sînt organizaţi politic, au mare putere în congresul american şi sunt suporterii lui George W. Bush Jr. pe care l-au adus la preşedinţie”.

Un asemenea autor, preocupat în permanenţă de subiecte grele (cum sunt venirea lui Mesia, salvarea lumii), dar care le tratează iconoclast (în romanul său, Salvatorul nu e un bărbat, ci… două femei!), care face dintr-un roman despre Mesia un roman al cyberspaţiului – populat cu reverenzi pedofili, prostituate şi amatori de sex virtual – şi care, în plus, răspunde cu un umor nebun la întrebări grave („R.L.: Dacă eşti atât de opus fidelităţii doctrinare faţă de o credinţă anume, cum se face că – totuşi – pari aşa de atras de fenomenul religios?  A.C.: Crezi că există vreo posibilitate ca eu să fiu Satana? Se spune (în cercuri evanghelice) că Antihristul s-a născut, că-i de vârstă mijlocie şi că trăieşte pe undeva prin Florida sau Louisiana şi că-i evreu.”) poate fi destul de greu de prizat pentru un ins cu o educaţie tradiţionalistă, fie că vorbim de cea culturală, fie că vorbim de cea religioasă. Hipiotul nu se poate abţine să nu contrarieze, spiritul său viu nu-l poate lăsa pe al altora în amorţeală. Dar dincolo de cărţile de ficţiune sau de eseuri şi în plus faţă de acestea, Miracol şi catastrofă conturează figura unui om şi a unui scriitor de un profund umanism, ale cărui acţiuni au totdeauna drept resort gândul la ceilalţi: „Când scriu, scriu cu speranţa că scrisul meu ajută raiul să se apropie de noi”.

UN UMANISM ALTFEL, publicat în „Ramuri”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s