Home

angela-marinescu-intamplari-derizorii-de-sfarsit-editura-vinea-196x300

Angela Marinescu, Întîmplări derizorii de sfîrşit, Editura Vinea, 2006

 

Odată cu „Întîmplări derizorii de sfîrşit”, Angela Marinescu a publicat, tot la Vinea, „Limbajul dispariţiei” (un amplu poem, în fapt, mărturisea autoarea). Întîiul, care conţine poezii scurte, uneori de cîteva versuri, se impune tocmai datorită formulei adoptate: se pare că poetei îi vine cel mai bine expresia lapidară, „aproape de zona minus”, cum zicea N. Manolescu, aspect ce amplifică forţa şi percutanţa imaginilor, în care o recunoşti pe Angela Marinescu dintotdeauna. Felul în care ea face să comunice spiritualul şi visceralul, relaţie dus-întors („în timpul care / îşi desface/ încet / picioarele / pentru a lăsa loc / mîinii care scrie / să intre / şi să iasă / din imperiul / tăcut / al / morţii”), amestecul indiscernabil de literalitate şi metaforic, filtrarea inspirată a realului astfel încît din elementele lui să nu mai rămînă decît semne, toate acestea fac din scrisul Angelei Marinescu un posibil material de studiat la lecţia cu tema „cum se scrie poezia”.

Despre poeta „sîngelui menstrual” trebuie spus apăsat însă (mai ales în contextul literaturii tinere de azi) că, la ea, sîngele este tot atât spirit cîtă materie, e mai degrabă ideea de sînge şi nu fluidul în sine, pe care îl cîntă poetele tinere ca semn de emancipare şi dezinhibare. Dar poezia Angelei Marinescu numai dezinhibată nu e. Nimic discursiv în această poezie, ce pare un monolog interior ţipat, strigat, atât de tare cît să rupă zăgazurile minţii, dar din care afară nu se aude nici un sunet. Durere surdă şi halucinantă, ca în această poezie, poate cea mai bună din volum: „o femeie nu e decît un cîntec de lebădă / o femeie nu este decât un gunoi fosforescent/ ce se masturbează / o bucată de carne/ roşie macră / bună sănătoasă / fibră marfă / ce trebuie violată / de un creier străin/ eu m-am născut / gata violată / de / creierul / meu”.

 

Cum se scrie poezia, publicat în „Dilemateca”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s