Home

Ilis

 

Florina Ilis, Vieţile paralele, Editura Cartea Românească, 2012

 

(…) Vieţile paralele este o carte bine documentată, aproape o biografie a lui Eminescu în jumătate din materia ei epică, dacă n-ar fi atât de literar reconstituit totul, dar şi o carte mustind de fantezie, scriitoarea imaginând o poveste aproape SF în care Securitatea (cea din timpul comunismului!) trimite agenţi pe urmele lui Eminescu, infiltraţi chiar în clinica vieneză a doctorului Obersteiner.
Acţiunea romanului începe însă în cheie pur realistă, cu vestea cruntă pe care o primeşte Maiorescu de la doamna Slavici: domnul Eminescu a înnebunit, veniţi să-l luaţi. Suntem, aşadar, în 1883, când boala se declanşează. Acesta este „prezentul” romanului, dacă este să simplificăm, de dragul clarităţii, şi de aici porneşte „cealaltă” jumătate a romanului, în care îl vom însoţi pe Eminescu prin sanatorii – la doctorul Şuţu ori la Viena – şi vom asista la degradarea şi debusolarea formidabilei lui minţi, tulburată de amintiri dureroase şi de halucinaţii, într-un amestec greu de descâlcit. Putem, pentru a separa „contabiliceşte” apele, să considerăm că avem, în Vieţile paralele, două romane: unul vorbind despre o viaţă reală a poetului, preluând datele concrete ale vieţii lui Eminescu, evenimentele, persoanele, locurile etc., şi unul al anilor nebuniei, în care scriitoarea strecoară şi agenţii Securităţii care-l tot sâcâie pe Eminescu, pentru a obţine tot felul de informaţii despre viaţa lui, pretext, de fapt, pentru a insera aici varii lecturi ale operei şi biografiei eminesciene făcute de diverşi inşi de-a lungul timpului. (…)

Excepţional jonglează Florina Ilis cu intertextualitatea, amestecând în materia romanului fragmente sau doar referinţe la poezia, proza, publicistica eminesciană, fraze din autori care au scris despre Junimea, până la aluzii mai oblice sau mai directe la receptarea lui Eminescu din interbelic, trecând prin comunism şi terminând cu zilele noastre, prin „reînvierea” „dosarului Eminescu” din Dilema anului 1997. Antologică, în acest sens, este scena în care Eminescu merge acasă la Maiorescu pentru a-l anunţa că vrea să o ia de soţie pe Veronica. Episodul este relatat de scriitoare în cheie ironică, punând în spatele textului un subtext ce ţine de receptarea eminesciană deja „clasică”: Maiorescu e Demiurgul, care se străduieşte să-i deschidă ochii lui Eminescu – Hyperion despre nebunia pe care are de gând s-o facă, deoarece un geniu ca el ar trebui să se ridice la lumea perfecţiunii ideale, nu să se rateze într-o căsnicie oarecare. (…)

 

Integral: http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4374&editie=176

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s