Home

brumaru reze

 

Emil Brumaru, Rezervaţia de îngeri, Bucureşti, Editura Humanitas, 2013

 

(…) Până acum câţiva ani, opera lui Emil Brumaru părea cumva încheiată. S-au editat chiar diverse rânduri de opere „complete” şi „definitive”, ce începeau cu poezia delicată, presărată cu ienibahar şi „piper prăjit” a începuturilor, şi se încheiau cu poemele „hard” din Infernala comedie. Poetul vine acum cu un volum aproape cu totul nou (sunt doar câteva poeme mai vechi reluate, însă numai pentru că se integrează perfect aici), în care tonalitatea şi raportarea la lume sunt altele decât cele de până acum. Stilistic, îl regăsim în paginile acestei cărţi pe acelaşi Brumaru dintotdeauna, care însă se confruntă cu o situaţie nouă – sau, mai curând, recent acceptată: bătrâneţea. De aici, şi tonul elegiac al celor mai multe poeme şi chiar formula literară aleasă, multe dintre ele fiind sonete. Confruntarea cu proximitatea morţii (cuvânt care apare, negru pe alb, de numeroase ori în acest volum) e când una senină, când generatoare de revoltă. În primul registru, un sonet imaginează trecerea „dincolo” ca pe o prefacere în „rotocoale/ de-arome durdulii” a unor „zâne buimăcite”. Imagistica şi registrul lexical sunt cele care alcătuiesc „marca” Brumaru: „Cum ne pândeşte, de sub iederi, moartea,/ Nu ştie c-am îmbătrânit. Ne vrea frumoşi,/ Şi-adolescenţi, şi aplecaţi pe cartea/ Cu basmele în care zmeii-s scoşi/ Din scorburi, pentru zâne buimăcite/ De câţi fiori le-aduc din flori în flori,/ Parcă purtate-n zori de subsuori,/ Lin să strecoare roua, ca prin site,/ Cu coapsele şi sufletul lor moale,/ Şi-apoi să se prefacă-n rotocoale/ De-arome durdulii, urcând la cer,/ Unde chiar Dumnezeu, bijutier,/ Le va lăsa să strălucească-n soare/ De-a pururi, fericite şi fecioare…” (…)

 

Integral: http://www.romlit.ro/amurgul_hobbitului

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s