Home

radacina-de-bucsau-o-nimigean-290x440

 

O. Nimigean, Rădăcina de bucsau, Ed. Polirom, 2010

 

Cartea de proză a anului 2010 îmi pare a fi Rădăcina de bucsau a lui O. Nimigean, un roman căruia, prin stil, tematică şi construcţie, cu greu i-ai putea găsi termen de comparaţie în proza românească. Aventura existenţială a lui Liviu, un intelectual inadaptat la realităţile de la noi de dinainte şi de după 89, este pusă în poveste prin prisma a două evenimente personale cu efect revelator şi care se petrec simultan: boala gravă a mamei şi separarea de soţie. Liviu este un absolutist, pentru care principiile şi iubirea nu cunosc nuanţe: ele sunt totul şi nu pot nicidecum să devină nimic. De asta demisionează de la catedra universitară, convins fiind că nu va putea face frumos pe lângă şef pentru a promova. Dar Liviu este în acelaşi timp şi un Oblomov. Se complace într-o viaţă mediocră, îmbibată de alcool, lăsându-şi soţia, pe care altminteri o divinizează, să ducă greul vieţii de zi cu zi. Aventura prin spitale împreună cu mama bolnavă este de un realism ce dă fiori. Şi tot realist construit este acest remarcabil Liviu, cu numeroasele lui contradicţii interioare, care-l fac, cum zic americanii, „the guy next door”, verosimil, palpabil aproape.

 

Publicat în “România literară”: http://www.romlit.ro/tema_lunii_anul_literar_2010

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s