Home

manguel

 

Alberto Manguel, Jurnal de lectură. Un Don Juan al cărților, traducere de Ioana Ieronim, București, Baroque Books & Arts, 2012

 

(…) Jurnal de lectură, care în româneşte a căpătat subtitlul Un Don Juan al cărţilor (aprecierea lui George Steiner referitoare la Manguel), este o carte „en miettes”, care a pornit, după mărturisirea autorului, de la o experienţă de (re)lectură: recitind câteva dintre cărţile sale preferate, Manguel este „izbit din nou de măsura în care lumile lor complexe, multifaţetate, reflectă haosul jalnic în care trăim. Un anumit pasaj dintr-o carte lămurea deodată un articol abia apărut în ziar (…)”. Astfel încât îşi propune ca în următorul an să recitească o carte pe lună şi să ţină un jurnal al reflecţiilor provocate de acestea şi al întâmplărilor cotidiene ce alcătuiesc fundalul. Lista cărţilor este una ce trădează, ea singură, într-adevăr un hedonist al lecturii: Invenţia lui Morel de Adolfo Bioy Casares, Insula doctorului Moreau de H.G. Wells, Kim de Rudyard Kipling, Memoriile de dincolo de mormânt ale lui Chateaubriand, Semnul celor patru de A. Conan Doyle, Afinităţile elective de Goethe, Vântul prin sălcii de Kenneth Grahane, Don Quijote al lui Cervantes, Deşertul tătarilor al lui Buzzati, Cartea pernei de Sei Şonagon, Ieşirea la suprafaţă de Margaret Atwood, Memoriile postume ale lui Brás Cubas de Machado de Assis – cărţi vechi şi noi, din Occident şi din Orient, pentru toţi ori numai „pour les raffinés”, „grele” şi „uşoare”.

Pentru Manguel nu există însă cărţi mari şi cărţi „mici”. Felul în care el citeşte Pinocchio sau Alice în Ţara Minunilor (în How Pinocchio Learned to Read ori în A Reader on Reading), iar, din volumul despre care vorbim, povestea detectivistică a lui Conan Doyle, este edificator. Cărţile sunt frumoase şi fascinante în ele însele, provocând delicii, căci, ne spune autorul, „lectura este o îndeletnicire confortabilă, solitară, lentă şi senzuală.” Dar nu sunt numai frumoase: cărţile sunt şi adevărate, prin marile lor adevăruri de dincolo de cuvinte. În termenii lui Manguel: „Noi citim ce vrem să citim, nu ce a scris autorul. În Don Quijote nu mă interesează în mod deosebit lumea cavalerească, ci etica eroului şi curioasa lui prietenie cu Sancho.”

Nu doar la Don Quijote îl interesează pe Alberto Manguel etica. Simţul său moral, pe care nu îl lasă deloc în fundal, este aspectul care particularizează eseistica lui Manguel şi îi dă savoarea. La el, literatura are legătură cu tot; de aceea, cel mai mult se uită la felul în care se raportează personajele la adevăr, dar şi cum ele privesc şi îşi asumă ori ba consecinţele propriilor fapte.  (…)

Publicat în “Dilemateca”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s