Home

mihuleac

 

Zece povestiri multilateral dezvoltate de Cătălin Mihuleac, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2010

 

Noul volum al lui Cătălin Mihuleac respiră aerul relaxat al Amintirilor din Epoca de Aur, seria de scurt-metraje bazată pe scenarii scrise de Cristian Mungiu. Autorul aduce în faţa cititorului întâmplări din vremurile acelea, care capătă, prin nostalgia relatării, o aură de poveste. Fiecare proză conţine câte un preambul precaut, anume întocmit pentru tinerii zilelor noastre; dacă astăzi, de pildă, a fi chelner nu este întocmai o carieră de vis, altfel se vedeau lucrurile acum treizeci de ani: „Să ai chelnerul tău şi naşul tău pe tren erau lucruri foarte importante, care se înscriau în vastul program P.C.R. (Pile. Cunoştinţe. Relaţii), menit a-ţi face viaţa mai uşoară în regimul comunist.”

Spunând poveşti amuzante despre cum se trăia, cum se iubea, cum se făcea rost de mâncare sau cum se avansa în funcţie înainte de 89, Cătălin Mihuleac reconstruieşte minuţios cadrul epocii, lăsând să se întrevadă, dincolo de hazul întâmplărilor şi al personajelor, drama societăţii în care nimic nu era ceea ce părea, de la blugii făcuţi de croitorii autohtoni, din pânză de la fabrica de perdele din Paşcani, la micii umflaţi cu bicarbonat, până la recitatorul „oficial” de poezii dedicate tovarăşului, care în secret scria parodii ale textelor declamate public. Fiecare povestire aduce în prim-plan un personaj tipic al vremii: femeia frumoasă care îşi turna cu consecvenţă la Securitate toţi iubiţii, studentul negru deţinător al unor „minuni” precum blugi, cafea sau Pepsi, chelnerul şi conductorul care erau regi în trenul lor, fotbalistul care făcea bişniţă cu mărfuri contrafăcute, vameşul care bătea transfugii prinşi şi-şi însuşea banii găsiţi asupra lor.

Sunt numeroase întâmplări de un haz nebun, precum aventura studentului negru plecat la piaţă, care îi îngrozeşte pe ţăranii veniţi cu zarzavaturi (în anii 70, explică autorul, televiziunea nu pătrunsese în mediul rural), astfel că aceştia aruncă spre el cu ce găsesc şi cred că e balaur, ori povestea preotului militar care, când se îmbăta, cânta Satisfaction, melodia formaţiei Rolling Stones, şi care a „falimentat” un bar, aghesmuindu-l. Totuşi, finalurile sunt triste: „regii” momentului sfârşesc inevitabil rău, sistemul descotoro-sindu-se de ei fără menajamente.

Cele zece noi povestiri ale lui Mihuleac sunt bine scrise şi se citesc cu plăcere. Accesibile publicului larg, ele reuşesc deopotrivă să amuze, dar şi să recupereze o lume pierdută, cu bune şi rele.

 

Publicat în “România literară”: http://www.romlit.ro/recenzii1410

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s