Home

 

bastovoi

 

Ștefan (Savatie) Baștovoi, Iepurii nu mor, Editura Polirom, 2007

 

Sașa Vakulovski are opt ani, e elevul pedepsit în fiecare zi, copilul veșnic nepieptănat și nespălat, aiuritul care nu-și face temele și uită poezia la serbare, care întârzie mereu, iar când nu întârzie, chiulește pentru a pierde timpul singur, în pădure. Sașa știe că Lenin a fost un copil bun, că „țarul era rău și l-a împușcat pe fratele lui Vladimir Ilici”, că în țările capitaliste copiii nu au ce mânca și își dorește mai mult decât orice să fie și el făcut pionier și să aibă cravată roșie. Cum este timid și n-are prieteni, Sașa se frământă singur și-și pune tot felul de întrebări, la care răspunde cu mintea lui de copil, unde stau de-a valma toate clișeele epocii, luate drept literă de lege cu o inocență îngerească. Un Dumnezeu incert și un Lenin indubitabil sunt subiectele sale favorite de meditație, atunci când hoinărește te miri pe unde. Același Lenin, omniprezent, care pare a veghea asupra tuturor, este „eroul” unui plan paralel al romanului, plan în care nu se întâmplă nimic, doar se vorbește: conversații moralizatoare, cu un suculent strat ironic și pe alocuri cu inserții absurde, care, prin contrast, pun în lumină puritatea de cristal a sufletului lui Sașa.

Ștefan Baștovoi a reușit să redea gândirea copilului prin fraze scurte, printr-un lexic simplu, dar mai ales prin raționamente cuceritoare prin naivitate, știind în același timp să contrapuncteze acest discurs simplificat cu pasaje lirice atent lucrate, astfel încât să nu abuzeze de metodă și să cadă în manieră. Rezultatul este un roman remarcabil despre copilul sovietic, o poveste cu atât mai valoroasă cu cât cu face decât să spună, fără să încerce să cosmetizeze un trecut dureros.

 

Elegie pentru copilul sovietic, în ”Dilemateca”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s