Home

lazarescu

Florin Lăzărescu, Amorţire, Editura Polirom, 2013, 247 pag.

(…) Atât Evghenie, cât şi bătrâna Valeria sunt nişte inşi banali dintr-un oraş de provincie, a căror viaţă curge egal şi care chiar în faţa unor situaţii neprevăzute, precum Alzheimerul Valeriei, nu reacţionează ca şi când s-ar fi întâmplat ceva deosebit. Tocmai aici este miza cărţii, în redarea acestui cotidian uniform, ea având, din acest punct de vedere, ceva aproape cehovian. Evghenie, la rândul său, este un bărbat de 40 de ani fără vreun ţel în viaţă şi care se simte foarte bine aşa, „fentând existenţa”, cum singur spune: absolvent de litere fără prea mare entuziasm ori succes, a avut un anticariat, căruia i-a pus cruce, şi se justifică în faţa celorlalţi care-l suspectează că taie frunză la câini spunând că lucrează la un roman. Ocupaţia lui de bază este chiar păstrarea acestei libertăţi interioare pe care el o echivalează cu „a fenta modul lor de viaţă”, „acela cu vanităţile unor aşa-zise cariere de succes – în comerţul cu electrocasnice, în imobiliare, în bănci, în orice lucru pipăibil, cuantificabil în bani –, cu mariajurile lor aparent fericite sub care se ascund balauri, cu plozii lor durdulii pe care îi afişau în poze pe Facebook încă din stadiul de embrion ecografiat.”
Lăzărescu are acest simţ al observaţiei imediatului şi vom regăsi în Amorţire ironii şi faţă de cohortele de artişti fotografi autodescoperiţi peste noapte, aceştia fiind oamenii care-şi exersează peste tot „talentul” doar pentru că un aparat foto digital e ieftin de cumpărat, şi faţă de obsesia autorlâcului – ce altceva să fie povestea centrului de copiere care e şi editură în acelaşi timp –, şi faţă de curentele cârtiri scriitoriceşti conform cărora (prin gura personajului Cazimir) „scriitorii sunt nişte grandomani care se împart în două categorii: narcisişti şi negustori”, criticii sunt nişte autori rataţi, iar editorii, nişte habarnişti care „nu pricep niciodată ce vând”. M-au mirat proporţiile pe care le-au dat unii critici acestui pasaj din roman, considerat cumva o opinie a scriitorului însuşi, ca şi când acesta ar trebui să-şi asume tot ce spun şi cred personajele sale – şi asta cu atât mai mult cu cât, la noi, oriunde se adună mai mult de doi scriitori, se pot auzi discursuri mult mai inflamate şi mai infamante la adresa breslei.  (…)

Textul integral, aici: http://www.romlit.ro/printre_rnduri

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s