Home

lucrari-in-verde-sau-pledoaria-mea-pentru-poezie-simona-popescu-cd-audio

Simona Popescu, Lucrări în verde sau pledoaria mea pentru poezie, Ed. Cartea Românescă, 2006

Că Simona Popescu nu s-a sinchisit vreodată de genurile literare nu e o noutate: Exuvii a fost comentat senin fie ca roman, fie ca poezie, iar Clava. Critificţiune cu Gellu Naum a propus un hibrid singular în spaţiul românesc, unde, se pare, e neapărat ca lucrurile să stea clar: ori una, ori alta, cum adică critificţiune? Poeta trebuie să fi savurat în tăcere încercările de a-i încadra cărţile, dar, cum nu se poate abţine, a recidivat, în Lucrări în verde sau pledoaria mea pentru poezie (Ed. Cartea Românescă, 2006), cu „un fel de roman, ca o punere-n scenă”, „sub formă de versuri, de proză…”, „despre nişte studenţi şi despre cum…”, „un fel de… pledoarie… pentru poezie…”.

Despre Lucrări în verde poţi aşadar vorbi ca despre un roman (vezi Povestea lu’ Profy şi a prea iubiţilor săi studenţi, unul dintre subtitluri) al formării… altora („Ce naiba te faci, Profy, cu ăştia?”), dar şi al formării de sine („spune despre ei ca şi cum ai spune despre tine/ spune despre tine ca şi cum ai spune despre ei/ învaţă-i o altă răbdare/ au nevoie de o frumuseţe care să nu-i jignească”), ca despre un alt roman autoconfesiv ale cărui personaje, Profy, Scry şi Sy, feţe ale „simonidului”, sunt într-o permanentă luptă unul cu celălalt, având opinii şi atitudini divergente faţă de evenimentele prin care trec, dar se înghesuie în acelaşi creier comun (cine este – horribile dictu – naratorul? Scry, desigur, care trebuie s-o suporte pe Profy din motive prozaice şi s-o îngrijească pe Sy, care „e mică” – vezi: „ai grijă ca o mamă de copilul… care ai fost”), poţi vorbi ca despre un amplu poem despre poezie sau, pur şi simplu, ca despre o carte minunată, scrisă din dragoste pentru poeţii „morţi, dar vii” şi pentru tinerii cu „feţe frumoase”, poate viitori poeţi.

Cartea Simonei Popescu rezolvă în primul rând o problemă de metodă: cum mai poţi vorbi astăzi despre poezie fără să fii penibil. Fără cea mai mică doză de didacticism, pledoaria poetei este una nu pentru cul-tură (adică „tot ce-i serios şi susceptibil de a-ţi pica la un examen în care nu poţi să spui mai nimic cu propriul tău cap”), ci pentru cooltură, o pledoarie indirectă, via marea poezie, dar neuitând poezia cealaltă, a lucrurilor aparent banale, a personajelor de desene animate, a muzicii rock contemporane, a filmelor bune, a jocurilor de copii, a realităţii: „Citeşte tragici, lirici, pe-Alceu şi Meleagros, of course,/ dar învaţă cum se scrie şi de la unu’ Aristofan (cu Broaştele lui)/ meserie!/ Şi broşurele, cărticele practice despre construcţia / tunelelor, pescuit  sau creşterea… Viţei de vie… (pe bune!)/ Şi proză să citeşti, Oblomov şi Idiotul, Călătorie spre soare apune,/ Sub vulcan, Harfa de iarbă, Parfumul, mai sunt o mulţime…/ Mai treci pe la Luna Park, pe la circ, ascultă cum vorbesc copiii/ mai uită-te la desene animate, la Pantera roz, la Yoghi şi Bubu, / ştii tu…/ …mai uită-te şi la cîte-un DJ/ şi ce mai vrei/ (dar să-ţi facă plăcere, să te simţi super O.K.).” (Teaching Children to write poetry).

Recomandările de lectură, pentru studenţii din carte şi cititorii din afara ei, se concretizează într-o revizitare a istoriei poeziei, de la poeţii antici chinezi, elini ori latini, Byron, Puşkin, Pound, Nerval, Whitman, la poeţii români contemporani (favoriţi: Dimov şi Mircea Ivănescu), toate acestea îmbinând o tehnică a colajului cu parafraza, cu confesiunea în proză şi lirismul (un soi de Simona Popescu featuring other poets), într-o desfăşurare poematică deloc greoaie, nu numai pentru că autoarea ştie să schimbe inteligent şi alegru placa, adică expresia şi subiectul, ci şi pentru că textul mare beneficiază de savuroase comentarii de subsol, ca în Ţiganiada, făcute de Cinefilos, Erudiţian, Idiotiseanu, Muzikfilos, Pitru Merea, Filologos, Gastronomel, Hermeneuţilă, aceiaşi sau alţii decât ai lui Budai-Deleanu (că doar fiecare epocă îşi are Idiotisenii ei).

La întrebarea lui Pound pentru Harriet Monroe: Are you for american poetry or for poetry?, Simona Popescu răspunde hotărât: for poetry!, plecând de la ideea că „totul e să/ vezi mai mult, să simţi mai mult şi să iubeşti…”. Intertextualitatea omniprezentă din Lucrări în verde este una foarte naturală, care reuşeşte să nu sufoce prin cantitatea de citate, referiri şi nume, pentru că poeta, eliberată de prescripţii şi norme (vezi moto-ul din Pessoa: Ah ce plăcere/ Să nu faci ce se cere!), dă iama entuziastă prin rafturile bibliotecii, momind cititorul cu câte un extras poetic ori teoretic (pentru că „teoria/ nu strică omenia (…)/ Teoria nu e doar teoretică./ E senzuală şi e mişto”), dar nu uită să se racordeze în aceeaşi măsură şi la pulsul lumii („realitatea e că sunt fead up de ăia care doar «trăiesc»/ la fel de mult ca şi de ăia care doar «citesc»”).

Lucrări în verde este o carte intens populată cu poeţi, prozatori „faini” („Gombro” & co.), cântăreţi şi trupe de muzică (Radiohead, Coldplay, The Cure, Prodigy şi multe altele, de găsit în soundtrack-ul din finalul cărţii), studenţi (reali!) şi personaje de desene animate (Bugs Bunny, fetiţele Powerpuff, Beavis & Butthead), o carte îmbibată de erudiţie pusă în scenă cu multă ironie şi inteligenţă, o carte constructivă, care tocmai de aceea nu ratează ocazia să fie şi polemică (numai critic să nu fii!), oricum, o mare plăcere pentru cel care o citeşte şi un mare câştig pentru literatura română. Categoria: de neratat.

La poesie roule, în „Ramuri”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s